Deși Timișoara s-a impus la Severin, în partida cu Universitatea Craiova, Marian Iancu s-a declarat total nemulțumit de jocul elevilor lui Sabău.
Patronul grupării de pe Bega spune că un rezultat de egalitate era echitabil după cum au decurs ostilitățile în teren și a afirmat încă o dată că Poli nu are față să câștige campionatul.
„În ultimele meciuri am tot avut ghinion. Poate era timpul ca bunul Dumnezeu să-și întoarcă fața înspre noi. E singurul motiv pentru care am luat 3 puncte azi. Sunt total nemulțumit, dar voi avea timpul necesar să discut cu toți. Avem multe de vorbit. Asemenea 3 puncte ne pot păcăli. Nu mi-a plăcut absolut nimic. Antrenorul a fost bolnav și nu a fost la echipă săptămâna aceasta. Cred că de aceea echipa a arătat în acest hal. Un egal era echitabil după un asemenea meci. Nu avem atitudine de lider! Nu putem păcăli fotbalul la nesfârșit! Nu merităm să fim lideri la finalul campionatului, pentru că nu gândim ca un lider! Suntem grandomani în meseria noastră, gândim în interesul nostru!” a declarat Iancu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER